SC Salubritate Craiova SRL, in parteneriat cu Regia Autonoma de Administrare a Domeniului Public si Fondului Locativ (RAADPFL) Craiova, Asociatia RoRec, Primaria Municipiului Craiova si Junior Chamber International (JCI) Craiova desfasoara, in perioada 22.01.2018-15.05.2018, proiectul „Vrei un oras curat? Nu abandona deseurile in spatiul public!”. Timp de aproape patru luni, cei 80 de voluntari ai campaniei vor distribui in centre comerciale din Craiova, in spatii publice intens circulate (parcuri, zone de agrement, Centrul istoric al municipiului), precum si la unele asociatii de proprietari, unde sunt depozitate frecvent deseuri pe langa recipientele de precolectare, brosuri in care se regasesc informatii referitoare la modalitatea corecta de precolectare a deseurilor dar si reguli de convietuire sociala si amenzile prevazute pentru incalcarea acestora.
Campania vizeaza cresterea gradului de constientizare a importantei colectarii selective in randul locuitorilor Craiovei si informarea cetatenilor cu privire la obligatiile legale si regulile prevazute de legislatie si de Regulamentul privind stabilirea unor masuri pentru gospodarirea municipiului Craiova, precum si stabilirea, constatarea si sanctionarea faptelor care constituie contraventii, aprobat prin HCL nr. 319/2009, cum sunt obligatiile proprietarilor de animale de companie si cele prevazute pentru proprietarii de imobile.
„Ne dorim cu totii sa traim intr-un oras curat insa este important sa stim sa pastram aceasta curatenie. Campania noastra are tocmai scopul de a le transmite locuitorilor Craiovei ca este important sa respectam mediul dar si pe cei de langa noi: sa nu aruncam deseuri la intamplare, sa curatam in urma animalului de companie pe care l-am scos la plimbare, sa ne bucuram de flori fara sa le rupem, sa sortam deseurile inca de acasa astfel incat o parte dintre acestea sa poata fi refolosita”, a declarat Mihai Butari, director general al SC Salubritate Craiova SRL.
Programul campaniei:
Perioada Tipul activitatii si locul de desfasurare
22.01.-23.02.2018, luni-vineri, orele 18.00-20.00 Distribuire brosuri in Electroputere Parc, Mercur Center
26.02.-30.03.2018 Distribuire brosuri la asociatii de proprietari
02.04- 15.05.2018 Distribuire brosuri in parcuri, gradini publice, Centrul istoric